Subaru are o tehnologie care te asigură că nu adormi la volan

de: Daniel Ștefan
29 03. 2018

Subaru vrea să te știe în siguranță atunci când îi conduci mașinile. Așa că vrea să folosească tehnologia recunoașterii faciale, care te avertizează când ești pe cale să leșini sau să adormi la volan.

Subaru este unul dintre cei mai mari producători de automobile din America. La Salonul Auto de la New York, din 28 martie, compania s-a mândrit cu unul dintre cele mai inovatoare modele: Subaru Forester, un SUV dotat cu EyeSight, un sistem de asistare șofer, care vine la pachet și cu o tehnologie deja cunoscută din alte scenarii de folosire.

Cei de la Subaru cred că vor spori siguranța propriilor automobile dacă vor fi dotate cu tehnologia de recunoaștere facială, capabilă să identifice semne fizice care indică dacă urmează să leșini, să adormi sau dacă îți este distrasă atenția în timp ce conduci. Momentan, nu a fost comunicat și un preț al acestui model.

EyeSight nu este chiar atât de impresionant la prima vedere. Nu are un sistem hands-free precum Cadillac Super Cruise și nici nu e dotat cu tehnologia de autopilotare a celor de la Tesla sau Nissan. Dar recunoașterea facială reprezintă o evoluție și o inovație pentru Subaru, mai ales că aceasta a fost până acum aplicată și a dus la familiarizare oamenilor cu ea prin intermediul dispozitivelor electronice.

Cei de la Subaru par destul de ambițioși, dar încă nu au fost realizate modele de serie pe care să fie aplicat acest sistem.

Inovatoare este însă doar utilitatea recunoașterii faciale. Compania chineză Byton a venit și ea cu introducerea acestei tehnologii, dar ei s-au gândit să fie folosită pentru deschiderea portierelor. Sistemul se bazează pe biometrică și are rolul de a identifica trăsăturile faciale ale pasagerilor, după ce au fost înregistrate în prealabil.

Mașina electrică Byton este un model futurist, care creează o oarecare competiție pentru Tesla, dar nu excelează deloc când vine vorba de preț. În timp ce o Tesla 3 costă cam 35.000 de dolari, o Byton nu o poți lua mai ieftin de 45.000 de dolari. Byton se remarcă și prin ecranul digital generos care oferă un afișaj foarte vizibil pe timp de zi, dar și unul discret, pe timp de noapte. Ecranul poate fi controlat tactil, prin voce sau gesturi.